Evul Mediu și începutul modernității

După căderea Imperiului Roman de Apus (476), pe ruinele lui au apărut regatele popoarelor germanice. Cel mai puternic a fost regatul francilor, condus de Carol cel Mare, încoronat împărat la Roma în anul 800. Imperiul său a fost împărțit prin tratatul de la Verdun (843), din el născându-se, în timp, Franța și Germania.

Societatea medievală era organizată feudal: regele dăruia pământ (feudă) nobililor, care îi datorau credință și sprijin militar. Țăranii, majoritatea dependenți (șerbi), lucrau pământul seniorului. Societatea era împărțită în trei stări: cei care se roagă (clerul), cei care luptă (nobilimea) și cei care muncesc (țăranii și orășenii).

Treptat, s-au format marile state medievale: Franța, Anglia (unde Magna Carta din 1215 a limitat puterea regelui), Sfântul Imperiu Roman de națiune germană și statele din Peninsula Iberică, născute din Reconquista — lupta de recucerire a teritoriilor de la mauri.

Imperiul Roman de Răsărit, numit de istorici Imperiul Bizantin, a supraviețuit căderii Romei încă o mie de ani, cu capitala la Constantinopol. Sub împăratul Iustinian (527–565), imperiul a atins apogeul: a fost ridicată catedrala Sfânta Sofia și au fost adunate legile romane în Codul lui Iustinian.

Bizanțul a fost o punte între Antichitate și Evul Mediu: a păstrat cultura greacă și dreptul roman și a răspândit creștinismul ortodox la popoarele slave și la români. În anul 1054 s-a produs Marea Schismă, despărțirea dintre Biserica de Apus (catolică) și cea de Răsărit (ortodoxă).

Slăbit de cruciade (Constantinopolul a fost jefuit de cruciați în 1204) și de înaintarea turcilor otomani, Imperiul Bizantin s-a prăbușit în 1453, când sultanul Mehmed al II-lea a cucerit Constantinopolul — eveniment considerat de mulți istorici sfârșitul Evului Mediu.

În spațiul românesc, primele formațiuni politice (cnezate și voievodate) sunt menționate în secolele IX–XIII: în Transilvania, voievodatele lui Gelu, Glad și Menumorut; la sud și est de Carpați, formațiunile amintite în Diploma cavalerilor ioaniți (1247). Transilvania a fost organizată treptat ca voievodat sub coroana Regatului Ungariei.

Țara Românească s-a format prin unirea formațiunilor dintre Carpați și Dunăre sub Basarab I, care a obținut independența învingându-l pe regele Ungariei, Carol Robert, în bătălia de la Posada (1330). Moldova s-a întemeiat prin „descălecatul” lui Dragoș, apoi al lui Bogdan I (1359), care a rupt legăturile de vasalitate față de Ungaria.

Noile state și-au creat instituții proprii: domnia, sfatul domnesc, biserica mitropolitană și armata („oastea cea mare”). Ele au rezistat secole de-a rândul presiunii marilor puteri vecine, mai ales Imperiului Otoman, prin domnitori ca Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul.

La sfârșitul secolului al XV-lea, europenii au pornit pe oceane în căutarea unor drumuri noi spre Asia, atrași de mirodenii, aur și mătase, după ce cucerirea otomană a îngreunat drumurile pe uscat. Progresele tehnice — caravela, busola, astrolabul și hărțile mai exacte — au făcut posibile călătoriile lungi.

Portughezii au explorat coastele Africii: Vasco da Gama a ajuns în India pe la Capul Bunei Speranțe (1498). Navigând în slujba Spaniei, Cristofor Columb a traversat Atlanticul și a ajuns în 1492 în America, crezând că a atins Asia. Expediția lui Fernando Magellan (1519–1522) a realizat primul ocol al lumii, dovedind că Pământul este rotund.

Urmările au fost uriașe: au apărut imperiile coloniale spaniol și portughez, comerțul s-a mutat din Mediterana spre Atlantic, în Europa au ajuns plante noi (porumbul, cartoful, tomatele), dar civilizațiile amerindiene (azteci, incași) au fost distruse, iar milioane de africani au fost duși ca sclavi în America.

Renașterea a fost o mișcare culturală și artistică apărută în orașele Italiei (Florența, Veneția, Roma) în secolele XIV–XVI. Ea a redescoperit cultura Antichității și a pus omul în centrul preocupărilor — concepție numită umanism. Mari artiști și învățați: Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael, iar în literatură și gândire Erasmus din Rotterdam și Niccolò Machiavelli.

Inventarea tiparului cu litere mobile de către Johannes Gutenberg (în jurul anului 1455) a permis răspândirea rapidă a cărților și a ideilor noi, pregătind atât Renașterea în afara Italiei, cât și Reforma religioasă.

Reforma a început în 1517, când călugărul german Martin Luther a afișat la Wittenberg cele 95 de teze împotriva vânzării indulgențelor. Din mișcarea sa s-au născut bisericile protestante (luterană, calvină, anglicană). Biserica Catolică a răspuns prin Contrareformă, organizată mai ales prin Conciliul de la Trento și ordinul iezuiților.