Antichitatea: Orientul, Grecia, Roma și Dacia

Primele mari civilizații ale lumii au apărut în Orientul Antic, în văile unor fluvii mari: Nilul în Egipt, Tigrul și Eufratul în Mesopotamia. Apa fluviilor permitea agricultura irigată, care a hrănit primele orașe și primele state. Tot aici au apărut scrierea, primele legi și primele mari construcții.

Egiptul antic era condus de faraon, considerat zeu pe pământ. Egiptenii au inventat scrierea hieroglifică, au construit piramidele de la Giza drept morminte pentru faraoni și au dezvoltat medicina, geometria și calendarul. Scribii scriau pe papirus, o hârtie obținută dintr-o plantă de pe malul Nilului.

În Mesopotamia, „țara dintre fluvii”, sumerienii au inventat scrierea cuneiformă și roata, iar regele Hammurabi al Babilonului a dat unul dintre primele coduri de legi din istorie, Codul lui Hammurabi. Orașele-stat mesopotamiene, precum Ur și Babilon, erau centre de comerț și de cultură.

Grecia antică nu a fost un stat unitar, ci o lume de orașe-stat numite polisuri, dintre care cele mai vestite au fost Atena și Sparta. Atena a devenit, în secolul al V-lea î.Hr., sub conducerea lui Pericle, leagănul democrației: cetățenii participau direct la conducerea orașului, în adunarea poporului. Sparta era un stat militar, în care educația băieților urmărea formarea de soldați desăvârșiți.

Grecii au respins invaziile Imperiului Persan în războaiele medice, prin victorii celebre precum cele de la Maraton (490 î.Hr.) și Salamina (480 î.Hr.). Mai târziu, Alexandru Macedon a cucerit Imperiul Persan și a răspândit cultura greacă până în Egipt și India, deschizând epoca elenistică.

Moștenirea Greciei este uriașă: democrația, filosofia (Socrate, Platon, Aristotel), teatrul, istoria (Herodot), Jocurile Olimpice, arhitectura cu coloane (Parthenonul) și poemele lui Homer, „Iliada” și „Odiseea”.

Potrivit legendei, Roma a fost întemeiată în anul 753 î.Hr. de Romulus. Istoria Romei cunoaște trei mari perioade: regalitatea (753–509 î.Hr.), republica (509–27 î.Hr.) și imperiul (27 î.Hr.–476 d.Hr.). În timpul republicii, statul era condus de doi consuli aleși anual și de Senat.

Roma a cucerit treptat Italia, apoi întreaga lume mediteraneană, învingând Cartagina în războaiele punice. Generalul Iulius Caesar a cucerit Galia și a concentrat puterea în mâinile sale, iar după asasinarea lui, Octavian Augustus a devenit primul împărat roman, în anul 27 î.Hr.

Romanii au lăsat o moștenire durabilă: limba latină, dreptul roman, drumurile, apeductele, arhitectura (Colosseumul, Panteonul) și organizarea administrativă. În anul 476 d.Hr., Imperiul Roman de Apus s-a prăbușit sub loviturile popoarelor migratoare — moment considerat sfârșitul Antichității.

Geto-dacii erau ramura nordică a tracilor și locuiau pe teritoriul actual al României. Istoricul grec Herodot îi numea pe geți „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”. Ei se ocupau cu agricultura, creșterea vitelor, mineritul și meșteșugurile și îl venerau pe zeul Zamolxis.

Regele Burebista (82–44 î.Hr.) a unit pentru prima dată triburile geto-dacice într-un stat puternic, întins de la Dunărea mijlocie până la Marea Neagră. După moartea sa, statul s-a destrămat, dar a fost refăcut de Decebal (87–106 d.Hr.), care a domnit dintr-un sistem de cetăți din Munții Orăștiei, cu centrul la Sarmizegetusa Regia.

Decebal s-a confruntat mai întâi cu împăratul Domițian, apoi cu Traian, încheind în 102 o pace care nu a durat. Statul dac a rămas până la capăt un adversar de temut al Romei.

Împăratul Traian a purtat două războaie împotriva Daciei: primul în 101–102, încheiat cu o pace dură pentru daci, și al doilea în 105–106, încheiat cu cucerirea Sarmizegetusei. Decebal s-a sinucis pentru a nu cădea prizonier, iar Dacia a devenit provincie romană în anul 106. Victoria este povestită în imagini pe Columna lui Traian, ridicată la Roma.

În Dacia romană au fost aduși coloniști „din toată lumea romană”. Au apărut orașe înfloritoare, precum Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Apulum și Napoca, drumuri pietruite, castre militare și exploatări de aur în Munții Apuseni. Localnicii au preluat treptat limba latină — proces numit romanizare.

În anul 271, împăratul Aurelian a retras armata și administrația romană la sud de Dunăre, dar populația daco-romană a rămas pe loc. Romanizarea a continuat, punând temelia formării poporului român și a limbii române.