Vulcani și cutremure

Un vulcan este locul prin care magma din interiorul Pământului ajunge la suprafață. Sub vulcan se află vatra (camera magmatică) — rezervorul de rocă topită. De aici, magma urcă printr-un canal numit coș (horn) vulcanic și iese prin crater, deschiderea în formă de pâlnie din vârful muntelui. Materialele aruncate și revărsate se acumulează strat cu strat și formează conul vulcanic.

Odată ajunsă la suprafață, magma își schimbă numele: devine lavă. Pe lângă lavă, un vulcan poate arunca cenușă vulcanică, lapili (pietricele), bombe vulcanice (blocuri de lavă întărită în zbor) și gaze. Amestecul de gaze fierbinți și cenușă care coboară pe pantă cu viteze uriașe se numește nor arzător (curgere piroclastică) și este cel mai ucigător fenomen vulcanic — el a distrus orașul Pompeii în anul 79 d.Hr.

Vulcanii pot fi activi (au erupt recent sau dau semne de activitate, ca Etna), adormiți (nu au erupt de mult, dar pot reveni la viață, ca Vezuviul) sau stinși (fără șanse de erupție, precum vulcanii din lanțul Călimani–Harghita din România).

Felul în care erupe un vulcan depinde de vâscozitatea magmei. Erupțiile efuzive sunt „liniștite”: lava fluidă, bazaltică, curge pe distanțe mari și construiește vulcani-scut cu pante domoale, ca Mauna Loa și Kilauea din Hawaii. Erupțiile explozive sunt violente: magma vâscoasă, bogată în gaze, blochează coșul până când presiunea aruncă totul în aer — așa erup vulcanii conici (stratovulcanii) precum Vezuviul, Mount St. Helens sau Krakatoa.

Aproximativ 75% dintre vulcanii activi ai planetei sunt înșirați pe marginile Oceanului Pacific, în așa-numitul Cerc de Foc al Pacificului — un imens arc de zone de subducție care trece prin Anzi, America Centrală, Japonia, Filipine, Indonezia și Noua Zeelandă. Tot aici se produc circa 90% dintre cutremurele lumii.

Vulcanismul are și părți bune: solurile vulcanice sunt foarte fertile, zonele vulcanice oferă energie geotermală (Islanda își încălzește orașele cu ea), iar la noi, fostul lanț vulcanic dăruiește izvoare minerale (borvizuri) și singurul lac vulcanic din România — Lacul Sfânta Ana, format într-un crater din Masivul Ciomatu.

Un cutremur (seism) este o zguduire bruscă a scoarței, produsă de eliberarea energiei acumulate în roci. Plăcile tectonice se împing și se agață una de alta; când tensiunea depășește rezistența rocilor, acestea se rup brusc de-a lungul unei falii, iar energia pornește sub formă de unde seismice în toate direcțiile.

Punctul din adânc unde se produce ruptura se numește hipocentru (focar). Punctul de la suprafață, situat exact deasupra hipocentrului, se numește epicentru — aici zguduirea este, de regulă, cea mai puternică. După adâncimea hipocentrului, cutremurele sunt de suprafață (sub 70 km), intermediare (70–300 km) și de adâncime (peste 300 km).

Puterea unui seism se exprimă prin magnitudine — energia eliberată în focar, măsurată pe scara Richter (deschisă, logaritmică: fiecare grad înseamnă o energie de circa 30 de ori mai mare) — și prin intensitate, adică efectele resimțite la suprafață, evaluate pe scara Mercalli (I–XII). Cutremurele submarine puternice pot declanșa valuri uriașe numite tsunami.

România este o țară seismică, iar inima activității este zona Vrancea, la curbura Carpaților, unde se întâlnesc mai multe microplăci tectonice. Specificul Vrancei îl reprezintă cutremurele intermediare, cu hipocentrul la 70–180 km adâncime — datorită adâncimii, ele se resimt pe arii foarte întinse, din Balcani până la Moscova.

Cel mai puternic seism românesc din secolul XX s-a produs la 10 noiembrie 1940 (magnitudine ~7,4), iar cel mai distrugător la 4 martie 1977 (magnitudine 7,2): aproximativ 1.570 de victime, marea majoritate în București, unde s-au prăbușit zeci de clădiri înalte. Statistic, în Vrancea se produc 2–3 cutremure majore (peste 7) într-un secol.

Pe lângă Vrancea, activitate seismică mai redusă există în Banat, Crișana, Făgăraș și Dobrogea. Institutul Național pentru Fizica Pământului de la Măgurele monitorizează permanent seismicitatea, iar România dispune de un sistem de avertizare timpurie: undele seismice au nevoie de câteva zeci de secunde să ajungă din Vrancea la București, timp în care pot fi oprite automat metroul, gazele sau reactoarele.

Cutremurele nu pot fi prevăzute cu exactitate, dar efectele lor pot fi mult reduse prin pregătire. Înainte de cutremur: fixează de perete mobilierul înalt și obiectele grele, pregătește un rucsac de urgență (apă, lanternă, radio, trusă de prim ajutor, documente) și stabilește cu familia un loc de întâlnire.

În timpul cutremurului, regula de aur este: ADĂPOSTEȘTE-TE, ACOPERĂ-TE, ȚINE-TE! Așază-te sub o masă solidă sau lângă un perete de rezistență, protejează-ți capul și gâtul și ține-te de piciorul mesei până trece zguduirea. NU fugi pe scări, NU folosi liftul, NU sări pe geam și nu te repezi afară — majoritatea rănirilor sunt provocate de obiecte care cad și de tencuiala fațadelor, nu de prăbușirea clădirilor.

După cutremur: verifică dacă cei din jur sunt răniți, închide gazul dacă simți miros, nu aprinde flacără, încalță-te (cioburi!) și părăsește clădirea calm, pe scări, abia după oprirea zguduirii. Așteaptă-te la replici — cutremure secundare care pot dărâma structurile deja slăbite — și urmează instrucțiunile autorităților (RO-ALERT, ISU).