Timpul geologic și evoluția reliefului

Pământul s-a format acum aproximativ 4,6 miliarde de ani — o durată greu de imaginat. Pentru a o cuprinde, geologii au împărțit istoria planetei în ere, iar erele în perioade, pe baza schimbărilor majore din lumea vie și din scoarță. Această „carte de istorie” se numește scara timpului geologic.

Precambrianul acoperă aproape 90% din istoria planetei (de la 4,6 miliarde la ~541 de milioane de ani în urmă): se formează scoarța, oceanele și atmosfera, apare viața — la început doar microorganisme. Paleozoicul („era vieții vechi”) aduce explozia viețuitoarelor marine (trilobiți), primele plante și animale pe uscat, pădurile din care s-au format cărbunii.

Mezozoicul („era vieții de mijloc”) este era dinozaurilor și a apariției păsărilor și mamiferelor; tot acum Pangeea se destramă. Neozoicul (Cenozoicul, „era vieții noi”), ultimele ~66 de milioane de ani, este era mamiferelor: se ridică Alpii, Himalaya și Carpații, clima se răcește în glaciațiuni, iar la final apare omul.

Fosilele sunt resturi sau urme ale viețuitoarelor din trecut, păstrate în rocile sedimentare: cochilii, oase, dinți, frunze imprimate, urme de pași, ouă sau chiar insecte întregi prinse în chihlimbar. Pentru ca un organism să fosilizeze, el trebuie îngropat rapid în sedimente, ferit de descompunere — de aceea fosilizarea este un eveniment rar.

Geologii datează rocile în două moduri. Datarea relativă stabilește ordinea evenimentelor: într-o stivă de strate nederanjate, cele de jos sunt cele mai vechi (principiul suprapunerii stratelor). Anumite specii care au trăit puțin, dar s-au răspândit pe tot globul — fosilele directoare, precum amoniții sau trilobiții — permit corelarea stratelor aflate la mii de kilometri distanță.

Datarea absolută dă vârsta în ani, folosind dezintegrarea radioactivă: unele elemente (uraniu, potasiu, carbon-14) se transformă în alte elemente cu o viteză constantă, ca un ceas natural. Măsurând proporția elementelor, aflăm de când s-a format roca. Carbonul-14 funcționează doar pentru resturi organice mai tinere de ~50.000 de ani; pentru rocile vechi se folosesc uraniul și potasiul.

Dinozaurii au dominat uscatul în mezozoic, timp de peste 160 de milioane de ani — de la prădători uriași ca Tyrannosaurus rex la giganți erbivori cu gât lung, ca Brachiosaurus. România are propriile vedete: în Țara Hațegului au fost descoperiți dinozaurii pitici (Magyarosaurus, Telmatosaurus), micșorați de viața pe o insulă tropicală de odinioară, precum și uriașul zburător Hatzegopteryx, un pterozaur cu anvergura de ~12 metri, printre cele mai mari animale zburătoare din toate timpurile.

Istoria vieții a fost întreruptă de cel puțin cinci extincții în masă. Cea mai severă, la sfârșitul permianului (~252 de milioane de ani), a șters circa 90% din speciile marine. Cea mai celebră s-a petrecut acum ~66 de milioane de ani, la sfârșitul cretacicului: un asteroid cu diametrul de ~10 km a lovit Pământul la Chicxulub (Peninsula Yucatán, Mexic), aruncând în atmosferă praf care a întunecat cerul și a prăbușit lanțurile trofice.

Atunci au dispărut dinozaurii (cu excepția păsărilor, descendenții lor direcți), pterozaurii și amoniții. Dispariția giganților a eliberat scena pentru mamifere, până atunci mici și nocturne — iar din evoluția lor, mult mai târziu, a apărut omul. Extincțiile arată că viața este vulnerabilă, dar și uimitor de capabilă să renască în forme noi.

Relieful României s-a construit treptat, în sute de milioane de ani. Cele mai vechi „piese” sunt unitățile de platformă din est și sud și Munții Măcinului din Dobrogea, ridicați în orogeneza hercinică (paleozoic) și tociți de atunci de eroziune până la altitudini de deal.

Carpații s-au înălțat în orogeneza alpină, începând din cretacic și continuând în neozoic: sedimentele acumulate în vechea Mare Tethys au fost prinse ca într-o menghină între microplăci și cutate. Carpații Meridionali au în nucleu șisturi cristaline dure, Carpații Orientali îmbină cristalinul cu flișul (sedimente cutate) și cu lanțul vulcanic Oaș–Gutâi–Călimani–Harghita, format prin erupții în neozoic, iar Carpații Curburii sunt alcătuiți aproape exclusiv din fliș.

Pe măsură ce munții se ridicau, din materialul erodat s-au născut, prin sedimentare, Subcarpații (cutați și ei ulterior), podișurile și câmpiile. Câmpia Română s-a format prin umplerea treptată a unui vechi bazin lacustru cu aluviuni. În cuaternar, glaciațiunile au sculptat circuri și văi glaciare în masivele înalte (Făgăraș, Retezat, Rodnei), iar vânturile au depus loessul din Bărăgan și Dobrogea.

Delta Dunării este cea mai tânără unitate de relief a României: formarea ei a început acum doar câteva mii de ani și continuă sub ochii noștri. Dunărea transportă anual zeci de milioane de tone de aluviuni; la vărsarea în Marea Neagră, viteza apei scade brusc, aluviunile se depun și construiesc grinduri, ostroave și uscat nou. Delta înaintează în mare, în medie, cu câțiva metri pe an în sectorul Chilia.

Fluviul se desparte în trei brațe: Chilia (la nord, cel mai tânăr și cu cel mai mare debit), Sulina (central, scurtat și amenajat pentru navigație) și Sfântu Gheorghe (la sud). Între brațe se întind grinduri fluviale și maritime (Letea, Caraorman — cu păduri pe dune de nisip), lacuri, canale, stufărișuri și plauri — insule plutitoare de stuf.

Delta s-a format pe locul unui vechi golf al Mării Negre, închis treptat de curenți și de aluviuni. Astăzi este Rezervație a Biosferei (din 1990, sub egida UNESCO), adăpostind peste 5.000 de specii, inclusiv cea mai mare colonie de pelicani din Europa. Este un laborator geologic viu: aici putem vedea, la scară umană de timp, cum se naște pământul nou.